Alpii Maritimi: Nisa, între munți și mare

Al doilea oraș ca mărime din regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur (după Marsilia), Nisa este prefectura departamentului Alpes-Maritimes și probabil cea mai cunoscută destinație de vacanță din sudul Franței. Poziționată excepțional la doar 30 de kilometri de granița cu Italia și la 20 km de Monaco și beneficiind de un aeroport bine conectat (al treilea ca mărime din Franța), Nisa poate fi punctul de plecare perfect pentru cei care doresc să exploreze sudul Franței și Riviera dei Fiori (Italia).

Cu toate acestea, Nisa nu e nici pe departe orașul cel mai frumos din regiune (dar despre asta voi vorbi în alt articol). Nisa e un loc aglomerat, cu multe magazine, cafenele și baruri, cu ceva viață de noapte (cel puțin în comparație cu celelalte orașe din jur), dar și cu oaze de verdeață în care se poate evada, un oraș în care se poate locui, dar în care e mai greu să legi prietenii, pentru că oamenii vin și pleacă, precum într-un centru studențesc. E locul în care nu te-ai duce în mod special pentru a te relaxa, dar odată ajuns acolo îți aduci imediat aminte că are un farmec al lui, fie că e vorba de centrul vechi, de Promenade des Anglais și plajă sau de magazinele de pe Avenue Jean-Médecin.

Voi încerca, prin urmare, să descriu ce înseamnă Nisa pentru mine, locul în care nu cred că aș putea locui, dar care cumva mă surprinde plăcut de fiecare dată când îl vizitez.

O gară din secolul al XIX-lea, în stil Louis XIII

Gare de Nice-Ville (sau Thiers) e un loc fascinant în sine. În 2010, când am ajuns pentru prima dată în Nisa, am petrecut două nopți într-un hotel de lângă gară. La momentul respectiv zona mi s-a părut destul de înfricoșătoare, ca orice zonă a gării dintr-un oraș mare. Însă, trecând cu vederea diversitatea personajelor care se perindă în gară și în jurul ei (adesea, când trenul se oprește aici, călătorii sunt avertizați prin megafon să aibă grijă la hoții de buzunare), e imposibil să nu remarcați arhitectura gării și a clădirilor din jur (majoritatea în stil clasic sau art deco) și atmosfera magazinelor și fast food-urilor de pe străzile adiacente. E și zona în care se găsesc cele mai multe magazine alimentare și restaurante etnice. Cât despre nivelul de siguranță, nu e cazul să vă faceți prea multe griji, cât timp păstrați un minim de atenție.

Shopping și plimbare pe Avenue Jean-Médecin

Avenue Jean-Médecin este bulevardul larg care leagă gara Nice-Ville de Place Masséna, de unde începe centrul vechi. De-a lungul său se înșiră mai multe magazine de modă, dar și tot felul de fast-food-uri și cafenele.

Basilique Notre-Dame de l’Assomption

Cea mai mare biserică din Nisa, Basilique Notre-Dame de l’Assomption, se găsește pe același bulevard. Deși de dimensiuni impresionante, această biserică neogotică nu este catedrala orașului. În spatele ei, pe Rue d’Italie, sunt grupate mai multe măcelării și aprozare cu produse arăbești la prețuri atractive.

O cafenea americană, un bar cu pisici și un restaurant italian

Paralele sau perpendicular pe Avenue Jean-Médecin, mai multe străduțe ascund tot felul de surprize.

Le Country Store (43 rue de l’Hotel des Postes) este o cafenea cu tot felul de delicii americane, cum ar fi scones (variante diferite în fiecare zi), supe și salate, prăjituri bio și cafea cu lapte de migdale.

La Ronronnerie (4 Rue de Lépante) este, pe lângă altele, căminul mai multor pisici cu personalitate. Aici puteți savura micul dejun sau un brunch cu de toate, de la sandvișuri cu ingrediente proaspete și salate până la tot felul de produse de patiserie. Fotografii cu bunătățile (și cu pisicile) găsiți pe pagina lor de Facebook.

În fine, Gepetto (9 rue Chauvain) e considerat cel mai bun restaurant italian din Nisa. Drept pentru care, e nevoie neapărat de rezervare pentru a putea mânca aici.

Place Masséna și Fontaine du Soleil

La capătul celălalt al bulevardului, Place Masséna e practic centrul orașului, având în mijloc emblematica Fontaine du Soleil, cu statuia zeului Apollo în centru, înconjurată de mai multe statui din bronz. Creată între cele două războaie mondiale de sculptorul Alfred Janniot, fântâna a fost instalată abia în 1956 și a devenit rapid ținta mai multor glume și scandaluri, fiind mutată în diverse locuri din Nisa din cauza reclamațiilor localnicilor scandalizați de nuditatea sa. În zilele noastre, Fontaine du Soleil este locul principal de întâlnire al tinerilor înainte de a pleca spre centrul vechi, dar și punctul de plecare pentru turul gratuit al Nisei.

Jardin Albert 1er

Între Place Masséna și mare, în partea dreaptă se întinde Jardin Albert 1er, una dintre cele mai vechi grădini ale orașului, unde vă întâmpină, printre altele, mai multe specii de palmieri, aranjamente de trandafiri, peluze amenajate cu fântâni, un teatru în aer liber datând din secolul al XIX-lea și un chioșc pentru fanfară. Pe lângă loc de relaxare, Jardin Albert 1er găzduiește diferite târguri și festivaluri ale orașului.

Promenade des Anglais

Din fața Jardin Albert 1er, puteți intra pe Promenade des Anglais, faimosul bulevard al Nisei care se întinde spre stânga până la aeroportul din Nisa și spre dreapta, până la Quai des États-Unis (aproape 7 km). Un proiect inițiat în secolul XIX de biserica anglicană (din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, aristocrația engleză își face un obicei din a petrece iarna în Nisa) și extins de autoritățile franceze locale, Promenade des Anglais este în prezent una dintre cele mai cunoscute promenade din lume.

Mergând către aeroport, pe partea stângă veți avea marea, iar pe dreapta veți întâlni mai multe clădiri impresionante în stil neoclasic, precum hotelurile Le Royal și Negresco, vila Furtado-Heine sau vila Masséna (în prezent, Muzeu de Artă şi Istorie). Unele dintre acestea au la parter cafenele sau restaurante. În dreptul aeroportului, Parc Phoenix este una dintre atracțiile mai puțin cunoscute ale Nisei, un spațiu verde întins pe 7 hectare, cu vegetație luxuriantă (peste 2500 de specii de plante), care adăpostește 70 de specii de păsări, mamifere, pești, amfibieni și reptile.

La pas prin centrul vechi

Dincolo de Place Masséna, paralel cu linia de tramvai se întind mai multe străduțe înguste care compun centrul vechi al Nisei. Vara, aici e locul unde te poți refugia din fața căldurii moleșitoare și cutreiera zecile de clădiri în culori pastel (cofetării, măcelării, magazine cu cafea, ceaiuri și condimente, magazine de suveniruri, magazine cu articole vintage, cafenele, mici restaurante și fast-food-uri, tarabe de înghețată și clătite, dar și capele, biserici sau muzee).

Marché du Cours Saleya

În paralel cu malul mării, pe Cours Saleya, în fiecare dimineață veți găsi cea mai cunoscută piață de fructe și legume din Nisa. Deși atractive, produsele sunt mai degrabă din categoria pentru turiști (a se citi scumpe și/sau nu neapărat locale). Cu toate acestea piața, împreună cu restaurantele de o parte și de alta a Cours Saleya, face parte din farmecul centrului vechi.

Cathédrale Sainte-Réparate

Catedrala Nisei poartă numele Sfintei Reparata, o fecioară martiră devenită patroana Nisei. Este cea mai veche biserică a orașului, construită între 1649 și 1949 în stil baroc.

Les Distilleries Idéales

Unul dintre cele mai frecventate baruri din Nisa, Les Distilleries Idéales este preferat atât de localnici, cât și de turiști, nu doar pentru meniul bogat de băuturi, ci și pentru decorul în stilul anilor 1930.

Chez Rene Socca

Socca este gustarea-emblemă a Nisei, un fel de clătită preparată din făină de năut și apă. O găsiți în mai multe locuri în Nisa, Chez Rene Socca din centru vechi fiind, probabil, cel mai cunoscut.

Quai des États-Unis

O extensie a faimoasei Promenade des Anglais, acest bulevard larg se întinde paralel cu Cours Saleya, completând în mod ideal o plimbare prin centrul vechi al Nisei. Având de o parte marea și palmierii și de cealaltă, mai multe terase însorite unde puteți savura o bere rece sau un cocktail (în sudul Franței, Aperol Spritz este încă foarte la modă) Quai des États-Unis vă duce până la Portul Nice Lympia, iar de acolo puteți continua către Mont Boron.

Bineînțeles, de pe promenadă puteți merge pe plajă pentru a lenevi puțin la soare sau a face un picnic precum mulți dintre localnici.

Un mic urcuș până la Colline du Château

Dacă vă întrebați care e locul cel mai potrivit pentru a admira Nisa de sus, acesta ar fi colina unde s-a aflat cândva un castel medieval, distrus de Louis XIV în 1706. În prezent, Colline du Château este un fel de parc cu mai multe terase, la care se ajunge fie urcând pe jos din centrul vechi, fie luând ascensorul de sub Tour Bellanda.

Urcușul destul de anevoios va fi răsplătit cu vederi superbe către orașul vechi, portul Lympia și culmile muntoase.

De asemenea, pe colină vă întâmpină o cascadă artificială, construită în secolul al XIII-lea și câteva vestigii din zidurile vechiului castel.

Popas în Port Lympia

Cartierul care înconjoară portul Nisei este una dintre zonele cele mai interesante ale orașului. Vaporașele în culori vii, fundalul muntos, clădirile pastelate de sec. al XIX-lea, cu balcoane din fier forjat, precum și numeroasele cafenele și mici restaurante creează o atmosferă de port italian (mie îmi amintește foarte mult de Genova).

Picnic în Parc du Mont Boron

Din Port Lympia, vă aflați foarte aproape de parcul forestier Mont Boron, un loc ideal pentru a evada în mijlocul naturii (sunt amenajate mese de picnic, trasee sportive, zone de jocuri). În punctul cel mai înalt, în dreptul fortului Mont-Alban (o construcție militară din sec. al XVI-lea), puteți admira o panoramă unică, incluzând golful Villefranche, peninsula Cap-Ferrat, Nisa și reliefurile montane ale Alpilor. Este locul ideal pentru un picnic romantic (din care n-ar trebui să lipsească o sticlă de vin rosé la rece).

Muzeele Nisei

Poate că nu vă veți gândi tocmai la muzee în timpul concediului la Nisa… Totuși, dacă există printre voi pasionați ai artelor și culturii, Nisa are suficiente muzee interesante, cele mai importante fiind Musée Matisse, Musée d’Archéologie de Cimiez, Villa Masséna, Musée National Marc Chagall și Musée d’Histoire Naturelle. O listă completă găsiți aici.

Specialitățile culinare din Nisa

Principalele ingrediente care se regăsesc în specialitățile à la niçoise sunt măslinele caillette, peștele (mai ales anșoa și sardine), uleiul de măsline, ierburile provensale și făina de năut.

Acestea se regăsesc în rețetele locale, dintre care cele mai cunoscute sunt:

  • Socca (clătită de năut condimentată cu sare și piper)
  • Panisse (de origine italiană, este un fel de turtă din făină de năut care poate fi tăiată în diverse forme)
  • Tripes à la Niçoise (tocăniță de burtă de vită cu sos de roșii și ierburi aromatice)
  • Salade niçoise (salată cu mai multe feluri de pește, ouă fierte și măsline)
  • Pissaladière (un fel de foccacia cu ceapă prăjită, anșoa și măsline)
  • Tourte de blettes (plăcintă dulce cu sfeclă elvețiană)
  • Pan bagnat (sandviș în chiflă rotundă, cu salată, anșoa, ton, măsline și ouă fierte)
  • Farcis niçois (legume umplute cu carne tocată, parmezan și pesmet)
  • Poutine niçoise (albitură de sardine și anșoa fierte în apă cu sare și servite pe pâine cu suc de lămâie și ulei de măsline, în omletă sau date prin făină și prăjite)

Alte destinații în apropiere de Nisa

Orașe provensale

Principatul Monaco

Sate pe stâncă

Orașe din regiunea Liguria (Italia)

Lasă un comentariu