Despre nordul Franței și ce să faci când îți pierzi actele în concediu

Articolul ăsta a ieșit un fel de 3-în-1: câteva sfaturi turistice, o sugestie de destinație de vacanță și ceva mai multe informații despre o situație limită în care se poate afla oricare dintre noi atunci când pleacă în concediu – anume, să își piardă actul de identitate în timpul concediului în afara țării. Sper să îmbine utilul cu plăcutul…

Să încep cu începutul. Prin septembrie 2017, plănuisem o mini-vacanță de patru zile în Belgia și nodul Franței, astfel:

  • aterizare pe aeroportul Charleroi;
  • luat autobuz Flibco până în Lille (Flibco are curse directe din Charleroi și către Bruges, Luxemburg și alte câteva destinații din Belgia și Franța și tot ei operează naveta de aeroport Charleroi – Bruxelles);
  • din Lille, luat autobuzul Ouibus până în Bruges (cazare în Bruges);
  • în fine, întoarcere la București tot de pe Bruxelles Charleroi.

Lille face parte din departamentul Nord-Pas-de-Calais, o zonă de care francezii din sud fug cât de tare pot, pentru că vremea e mereu ploioasă și e mai frig ca în restul Franței (clima e similară celei din Insulele Britanice). Parizienii, fiind ceva mai snobi de fel, sunt contrariați de obiceiurile și de modul în care vorbesc rezidenții din nord, cunoscuți popular și ca Ch’ti sau Chtimi (cuvânt folosit și pentru limba picardă).

Înainte de a ajunge aici, am văzut o comedie franțuzească destul de simpatică, despre un director de poștă obligat să se mute în apropiere de Lille și peripețiile prin care trece când intră în contact cu localnicii (Bienvenue chez les Ch’tis). Reputația regiunii pentru vremea urâtă și locuitorii, să zicem, nerafinați (firește, o exagerare), nu m-a speriat deloc, dimpotrivă, m-a făcut curioasă, motiv pentru care am și inclus Lille în itinerar. Din păcate, lucrurile nu au mers de data asta așa cum am plănuit, pentru că se întâmplă uneori ca planul de acasă să nu se potrivească cu cel din târg.

Așa se face că, în seara primei zile de concediu, după o plimbare prin ploaie (ceva obișnuit în Lille), am descoperit că buletinul meu se evaporase. Căutând informații despre ambasade sau consulate, am aflat că există un consulat al României în Lille, atâta că este unul onorific, deci no good. Practic, în astfel de situații, în Franța puteți merge doar la ambasada din Paris sau la consulatele din Marsilia și Lyon.

Pasul doi a fost să sun la call centerul Ambasadei României în Franța. Explicând situația în care mă aflam, am fost transferată într-un final la numărul pentru urgențe*, aflând cu tristețe că singura modalitate de rezolvare a situației era să ajung la o ambasadă/un consulat să îmi scot un titlu de călătorie valabil 30 de zile, pentru a mă putea întoarce în țară.

* Numărul pentru urgențe este cel marcat cu roșu pe site-ul ambasadei, +33 (0) 68 07 13 729 și (acum știu că) îl puteți apela direct, chiar dacă pe site scrie că e doar pentru situații extreme.

Mai era nevoie să declar pierderea actului de identitate la poliție, ceea ce am reușit într-un final să fac, după o așteptare de aproximativ 3 ore, pentru că polițiștii din Lille nu se grăbeau nicăieri vineri seara.

Cât timp așteptam la secția de poliție, încercam să sun și la ambasada din Bruxelles, în ideea că, fiind mult mai aproape de Lille, ar fi fost mai ușor să ajung la ei. Cei din Bruxelles nu au fost însă așa de drăguți, erau în curs de mutare la un sediu nou si a doua zi era sâmbătă, deci program scurt… Bref, m-au trimis tot la Paris.

Din Lille în Paris am făcut aproximativ 1 h cu trenul, la un preț destul de piperat, pentru că am cumpărat biletul în ziua respectivă. Ajunsă la ambasadă, am obținut titlul de călătorie în mai puțin de jumătate de oră și nu am plătit nimic, deși mă așteptam să fie costuri de emitere, după cum citisem pe undeva (în articolul ăsta).  Bănuiesc totuși că nu prea merge să îți pierzi actul de identitate în fiecare zi și să ceri un titlu de călătorie gratuit de fiecare dată.

La momentul respectiv îmi anulasem deja cazarea în Bruges și vorbisem cu niște prieteni din Bruxelles să rămân la ei până în ziua întoarcerii la București. Drumul Paris-Bruxelles a durat cam 2 h și, deși am trecut granița, nu mi-a cerut nimeni niciun act de identitate pe tren sau în altă parte (nu știu dacă e bine sau rău :).

După ce am ajuns în Bruxelles, situația s-a normalizat și am reușit în zilele următoare să văd și Bruges și Gent (despre care am mai scris într-un articol mai vechi) cu trenul din Bruxelles**.

** Un sfat pentru cei care plănuiesc să călătorească mai mult cu trenul în Belgia: puteți cumpăra din gările belgiene un carnet de 10 călătorii, care costă 77 de euro. Acesta se completează la fiecare drum cu data călătoriei, locul de plecare și destinația și poate fi folosit pentru orice destinație din Belgia (practic, prețul unei călătorii este de 7,7 euro, ceea ce e foarte convenabil față de prețul unui bilet simplu pe o anumită distanță).

În Lille am reușit să văd centrul vechi (Place Charles de Gaulle), cu arhitectura specifică (combinație de clădiri neogotice și neoclasice) ce mi-a amintit de orașele din Flandra.

 

Și foarte puțin din restul orașului, în special zona universităților (Boulevard Vauban, Rue Solférino). Tot arhitectura neogotică predomină.

 

Per total, un oraș studențesc destul de animat, nu neapărat cea mai inspirată destinație pentru un concediu … să zicem totuși că ar fi fost OK dacă nu era incidentul cu actele. De revăzut într-o perioadă mai caldă 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s