Florența într-o zi

Cu gândul că Bologna nu ar avea suficiente distracții pentru 3 zile, am decis ca una din zile să fie dedicată Florenței, pe care nu reușisem încă  să o văd.

Având în vedere că Florența este la cel mult 1 oră de Bologna (în funcție de trenul ales), este destinația ideală pentru o excursie de o zi. Biletele le-am cumpărat online de pe site-ul Trenitalia și vă recomand să procedați la fel și din timp, pentru că altfel veți plăti mai mult (biletul costă minimum 10 euro, dar poate costa dublu sau triplu în funcție de tren/gara de destinație/oră). Am luat tren către Firenze Rifredi pentru că era mai ieftin și la ore convenabile (dacă doriți să ajungeți mai repede în centrul orașului, luați tren pentru stația Santa Maria). Din gara Rifredi am luat autobuzul 20 până la stația San Marco (în fața Muzeului San Marco și în apropiere de Grădina Botanică). Biletele de autobuz le-am cumpărat din tabacheria din gară.

Museo di San Marco (muzeu de artă) se află într-o fostă mănăstire medievală și merită vizitat fie și numai pentru arhitectura clădirii.

În Piazza della Santissima Annunziata din apropiere se găsesc mai multe clădiri interesante, cum ar fi biserica SS. Annunziata di FirenzePalazzo Grifoni sau Museo degli Innocenti. Cele două Fontane dei Mostri Marini au fost realizate în sec. XVII în stil manierist și poartă semnătura lui Pietro Tacca (elev al lui Giambologna). Tot lui îi este atribuită și statuia lui Ferdinando I de’ Medici, amplasată în mijlocul celor două fântâni.

* O altă statuie realizată de Pietro Tacca este Il Porcellino, care se găsește în Museo Bardini. O copie a acesteia se află în fața pieței Mercato del Porcellino și este foarte populară printre turiști. Ca și în cazul altor fântâni celebre, cei care doresc să revină în Florența a aruncă monede în gura porcușorului și îl ating pe bot. Ce se întâmplă cu banii apoi? Las pozele de mai jos să vorbească 🙂

Deși puțin vizitată, biserica SS. Annunziata di Firenze (sec. XIII) este superbă atât în ceea ce privește decorațiunile din interior, cât și curtea interioară (Chiostro Grande, Secondo Chiostro).

Muzeul de Arheologie se găsește la doi pași de biserică, înconjurat de o frumoasă grădină. Deși nu la fel de căutat ca alte muzee ale Florenței, cuprinde colecții impresionante, cum ar fi colecția egipteană.

Din Piazza della Santissima Annunziata puteți vedea deja în depărtare, printre clădirile unei străduțe, mărețul dom al catedralei din Florența.

Catedrala Santa Maria del Fiore este cea de-a doua biserică ca mărime din Italia după Sf. Petru din Roma. Este începută la sfârșitul sec. XIII și terminată abia în a doua jumătate a secolului al XV-lea, prin adăugarea renumitei cupole proiectate de arhitectul Filippo BrunelleschiCampanila (clopotniţa) a fost proiectată de Giotto di Bondone.

Imediat în spatele catedralei se găsește Museo dell’Opera di Santa Maria del Fiore, un muzeu mai puțin frecventat de turiști, în ciuda faptului că aici se găsesc cel puțin două sculpturi importante. Prima este o Pietà de Michelangelo, care a fost realizată cu scopul de a împodobi mormântul artistului, însă de care acesta nu a fost mulțumit, din cauza calității pietrei. Se pare că, într-un acces de furie, acesta a spart brațul și piciorul lui Hristos, care au fost restaurate ulterior (se pot observa crăpăturile pe statuie). Statuia care domină grupul îl reprezintă pe însuși Michelangelo.

Cealaltă  operă importantă este o reprezentare cel puțin neobilșnuită a Mariei Magdalena, de Donatello. Cu privirea pierdută, îmbrăcată în zdrențe, cadaverică, această sculptură este rezultatul curentului pesimist care s-a abătut asupra Florenței către finalul perioadei Renașterii (Girolamo Savonarola, care condamna arta Renașterii, declarând-o imorală, l-a influențat pe Donatello, acesta reprezentând-o pe Maria Magdalena ca pe o cerșetoare care se căiește).

Biletul pentru Museo dell’Opera include și intrarea la Battistero di San Giovanni („Baptisteriul Sf. Ioan Botezătorul„), considerată cea mai veche clădire a Florenței (1059 – 1128, stil romanic florentin). Aici a fost botezat Dante, precum și mai mulți membri ai familiei de’ Medici.

Un alt muzeu florentin reprezentativ pentru sculptură și care afișeză mai multe statui clasice de Donatello și Michelangelo este Bargello din Via del Proconsolo 4. Bargello este cea mai veche clădire publică din Florența, construcția sa fiind începută în 1255. Aici s-a aflat timp de mulți ani o închisoare și se spune că mulți prizonieri și-au petrecut aici ultima noapte înainte de a fi executați. Începând din curtea interioară și până la etajele superioare, veți descoperi aici diferite sculpturi mai mult sau mai puțin celebre, multe dintre ele realizate de Michelangelo, Cellini și Donatello.

Nu departe de Bargello, Piazza della Signoria este încă un loc vânat de turiști în Florența. Aici se găsește Pallazo Vecchio (primăria), precum și Loggia dei Lanzi și Galeria Uffizi (cel mai cunoscut muzeu al orașului, cuprinzând o colecție impresionantă de pictură renascentistă) în jurul și în fațada acestora găsindu-se o multitudine de statui care reprezintă personalități florentine sau scene/personaje mitologice.

De aici sunteți la doi pași de Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din Florența, construit în 1345 pe locul unde au mai existat în trecut cel puțin trei poduri. Pe pod au existat și în trecut tarabe și magazine, unele dintre clădirile vechi mai păstrându-se și azi, altele fiind reconstituite. Cele din prezent sunt aproape exclusiv magazine de bijuterii.

Dincolo de pod se găsește Palazzo Pitti (coridorul Vasari a fost construit ca mijloc de acces de la Pallazo Vecchio la Palazzo Pitti, în timpul lui Cosimo I de’ Medici).

În cele câteva ore cât am vizitat Florența, nu am ajuns mai departe de zona podurilor. Însă în cealaltă parte a orașului (pe malul opus al Râului Arno) se mai găsesc destule de văzut. Aș zice că e nevoie cam de 2 zile pentru a vedea Florența pe îndelete și chiar de mai multe dacă doriți să vă bucurați de bogățiile sale fără grabă.

Fortul Belvedere aflat în fața Palazzo Pitti (trecând prin frumoasele Grădini Boboli) este unul dintre multele puncte de belvedere ale Florenței, de aici fiind vizibil întregul oraș.

Forte Belvedere - vedere către Dom; sursa: www.controradio.it

Vedere către dom, sursa: www.controradio.it

De aici puteți ajunge în Giardino Bardini (grădini în stil renascentist, ornamentate cu statui și oferind, de asemenea, vederi panoramice asupra orașului), iar prin Via di Belvedere se ajunge (urmând un drum foarte pitoresc) la Piazzale Michelangelo, un alt loc perfect pentru vederi panoramice. Dacă decideți să ajungeți până aici, trebuie să țineți cont de faptul că distanțele sunt destul de mari și urcușul poate fi obositor. Giardino delle rose este încă o grădină superbă demnă de vizitat.

De asemenea, nu uitați să vizitați celelalte două biserici importante ale orașului, Basilica di Santa Croce și Basilica di Santa Maria Novella.

Dacă doriți să vizitați muzeele celebre, cum ar fi Galeria Uffizi, Duomo (cupola catedralei)/Campanile di Giotto și Galleria dell’Accademia (unde se găsește celebrul David al lui Michelangelo, precum și multe alte opere importante), este recomandat să cumpărați biletele online (rezervând ziua și ora vizitei), deoarece locurile se epuizează cu mai multe zile în avans. Puteți cumpăra aici bilete online pentru cele mai multe dintre muzeele Florenței.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s