Tort-pandişpan cu fructe roşii

Combinația de vișine (sau alte fructe roșii) cu pandișpan nu are cum să dea greș, a se vedea prăjitura cu vișine care a devenit aproape tradițională în bucătăria românească. Mie însă îmi place ideea de topping de fructe roșii, care merge foarte bine în tarte sau ca strat final pentru prăjituri gen cheesecake, dar la fel de bine se potrivește ca topping pentru un tort-pandișpan vanilat și pufos.

Ingrediente blat:

  • 4 ouă
  • 150 g zahăr
  • 2 linguri apă
  • 2 linguri ulei
  • 150 g făină
  • un praf de sare
  • o fiolă/un praf de esență de vanilie (sau se înlocuiesc 50 g de zahăr cu zahăr vanilat)

Ingrediente topping:

  • 250 g fructe roșii
  • 1 lingură unt
  • 50-75 g zahăr
  • 4-6 pătrățele de ciocolată neagră

Preparare blat (rețeta de la care am plecat):

Se separă albușurile de gălbenușuri. Gălbenușurile se bat cu un praf de sare, după care se bat în continuare cu uleiul, apa și esența de vanilie (trebuie să arate aproape ca o maioneză).

Albușurile se bat spumă tare. Se încorporează zahărul puțin câte puțin și se bate până la dizolvare completă. Se adaugă crema rezultată din gălbenușuri și se încorporează ușor, cu o spatulă, amestecând de jos în sus.

Făina se adaugă în ploaie și se amestecă în continuare cu spatula, de jos în sus. Dacă amestecul obținut este ușor și aerat, ar trebui să fie suficient pentru a se coace bine și a crește suficient la cuptor. În mod normal, nu e nevoie de praf de copt, însă puteți adăuga 1/2 linguriță pentru mai multă siguranță.

Tapetați o tavă rotundă/formă de tort / tartă cu hărtie de copt. Ungeți hârtia cu puțin unt sau ulei. Adăugați amestecul în tavă. Blatul se coace la 180°C, timp de 15-20 minute (testați cu scobitoarea).

Preparare topping:

Fructele se lasă să se dezghețe puțin, apoi se pun într-o cratiță împreună cu untul și zahărul la foc mic. Când încep să fiarbă, amestecați ușor cu o spatulă, încercând să nu le striviți. După ce lichidul scade destul de mult și se formează un sirop mai gros, adăugați ciocolata sfărâmată. Cu ajutorul unei linguri mari, distribuiți uniform fructele și siropul pe suprafața blatului.

Lăsați să se răcească, apoi mai dați prăjitura la frigider cel puțin o oră înainte de a o tăia felii și servi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s