Pâté forestier

În rețetele franțuzești, adjectivul „forestier” indică prezența ciupercilor în rețetă, iar „pâté forestier” poate însemna multe lucruri, de la ceea ce cunoaștem noi drept pate de ficat, până la ceva asemănător drobului. Rețeta asta are ca rezultat un fel de pate țărănesc, foarte gustos și sățios, mai ales întins pe pâine neagră și decorat cu câteva felii de roșii, ardei sau castraveți. Avantajul față de pateurile cumpărate este, evident, lipsa agenților de conservare sau de îngroșare și ingredientele a căror calitate o poți controla.

Ingrediente:

  • 250 g ficat de pasăre
  • o pulpă de rață întreagă (cu tot cu piele)
  • 25 g de unt sau untură (inclusiv untură de la jumări)
  • 50 ml lapte
  • sare după gust
  • amestec de piperuri, coriandru, ienibahar, proaspăt măcinate
  • patru ciuperci champignon medii (sau alte ciuperci preferate, echivalentul cantității)
  • 1/4 cană de măsline tocate (Kalamata, sau măslinele preferate)

Preparare:

Ficatul de pasăre, pulpa de rață și ciupercile întregi se fierb în apă cu puțină sare și condimente. Pulpa de rață va fierbe mai greu, așa că e recomandat să folosiți vase separate sau le puteți fierbe împreună într-o oală sub presiune. Mai există varianta să folosiți pulpe de rață confiate („confit de canard”, un fel de carne la untură), care se găsesc în comerț. Bineînțeles, nu e obligatoriu să folosiți carne de rață, rețeta se poate face cu alt tip de carne (curcan, porc, gâscă) sau folosind doar ficat.

Carnea fiartă se pasează în blender împreună cu untul și laptele. Se potrivește de sare și piper (dacă ați pus sare suficientă la fiert, nu mai adăugați).

Ciupercile și măslinele se toacă în bucăți mai mici (nu se pasează în blender) și se adaugă peste pasta de carne. Dacă vă place gustul de ceapă în pate, puteți alege să căliți într-o lingură de unt puțină ceapă verde tocată, împreună cu ciupercile și măslinele.

Amestecați bine pasta de carne cu legumele adăugate, până obțineți un pate suficient de omogen. Serviți pateul întins pe pâine neagră, pâine prăjită sau uscată la cuptor, felii de ardei sau de castraveți etc. și ornat cu felii de roșii.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s